Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile fac cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii; stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului;c)stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării;

c)stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării executării lucrărilor de construire, precum şi de branşare/racordare la utilităţi publice. Avizele obţinute de solicitant sunt valabile atât pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţie, cât şi pentru autorizarea lucrărilor de racorduri şi branşament la reţelele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefon, televiziune prin cablu şi altele asemenea, fără a se solicita eliberarea altora;
(la data 02-Nov-2019 Art. 6, alin. (1), litera C. din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 4. din Legea 193/2019 )

stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării executării lucrărilor de construire; indică nominal operatorii de reţele tehnico-edilitare care vor emite respectivele avize/acorduri; avizele se vor solicita doar de la posesorii de reţele supraterane şi subterane care afectează suprafaţa de teren şi/sau construcţiile pentru care se solicită certificate de urbanism, cu consultarea bazei de date urbane constituite în condiţiile legii; încunoştinţează investitorul/solicitantul cu privire la obligaţia de a contacta autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în scopul obţinerii punctului de vedere şi, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării.

Autorizaţia de construire constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor.

Autorizaţia de construire se emite în baza documentaţiei tehnice – D.T., elaborată în condiţiile prezentei legi, în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii.

Autorizaţia de construire se emite după parcurgerea următoarelor etape:

a)emiterea certificatului de urbanism, ca urmare a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, depusă de solicitant;

b)evaluarea iniţială a investiţiei şi stabilirea necesităţii evaluării efectelor acesteia asupra mediului de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului;

c)notificarea de către solicitant a autorităţii administraţiei publice locale cu privire la menţinerea cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în situaţia în care autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte necesitatea evaluării efectelor investiţiei asupra mediului;

d)emiterea avizelor şi acordurilor stabilite prin certificatul de urbanism;

e)emiterea actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, după caz;

f)elaborarea documentaţiei tehnice – D.T.;

g)depunerea documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la autoritatea administraţiei publice locale competente;

h)emiterea autorizaţiei de construire.